Actual

Fokus
Evenimente actuale

Comics Club Cluj

 

Clujul a devenit un punct central al scenei de benzi desenate. Încurajat de succesul unui workshop de benzi desenate, Centrul Cultural German a iniţiat în noiembrie 2010 un Comics Club în sălile bibliotecii centrului. Tineri desenatori se întâlnesc săptămânal şi îşi dezvoltă operele împreună, coordonaţi periodic de experţi din Germania. Cu ajutorul unor ilustratori experimentaţi, precum Maria Surducan sau Adrian Barbu, Comics Club Cluj s-a dezvoltat ca un spaţiu dinamic şi deschis pentru toţi artiştii ambiţioşi din domeniul benzii desenate.

 

Pentru că astfel de talente nu pot rămâne anonime şi trebuie împărtăşite publicului larg, iubitorilor de benzi desenate şi de poveşti savuroase, amuzante, originale despre Cluj-Napoca, lucrările a 16 membri ai Comics Club au fost publicate în antologia de benzi desenate Urban Comics made in Cluj. Prin numeroasele workshop-uri şi expoziţii la care participă, Comics Club Cluj se bucură de apreciere la nivel naţional şi lucrează în continuare la noi mari proiecte.

 

În anul jubilar 2014, în care Centrul Cultural German a sărbătorit 20 de ani de activitate, a apărut cel de-al doilea volum semnificativ al Comics Club Cluj, Țara desenată. În el, însoțim fiecare autoare și fiecare autor într-o călătorie spre Germania sau prin cultura germană. De la influențele pictorilor germani la prietenia cu germanii, depășind stereotipuri - tinerii artiști transmit o impresie extrem de personală despre diversitatea Germaniei.

 

 

Vă invităm să participaţi, ca simplu spectator sau ca desenator, la Comics Club în fiecare sâmbătă la Centrul Cultural German şi să răsfoiţi “Urban Comics made in Cluj” și ”Țara desenată” sau să le luați cu dumneavoastră. Detalii despre întâlnirile membrilor puteți găsi pe pagina grupului:

facebook.com/groups/comicsclubcluj

Ambele cărți pot fi citite online gratuit, aici: issuu.com/comics_club_cluj

 

De ce Comics?

”Pentru că banda desenată – Comics, Graphic Story sau Bande Dessinée (BD, cum a ajuns să fie numită la noi, drăgăstos şi economic) este una din cele mai fascinante şi mai atrăgătoare modalitaţi de expresie: practic inepuizabilă, pentru că oferă o libertate neîngrădită decât de limitele priceperii sau resurselor autorului ei. În ea, fantezia, talentul, umorul, seriozitatea, abilităţile tehnice, ştiinţa exactă şi poezia colaborează, subordonate unui scop comun, cel de a povesti. Pentru că banda desenată este în primul rând poveste şi artă – arta de a povesti – şi abia apoi o îmbinare de text şi imagine, metode de lucru tradiţionale, avangardiste sau high-tech la intersecţia dintre cuvânt şi gest.” (din cuvântul înainte al lui Adrian Barbu din „Urban Comics made in Cluj”)