Mi, 30.03.2011, ora 19
97 Min
Regie: Falk Harnack
În germană cu subtitrări în romana.
Nobil, onorat pentru eroism în război‚ decedat pentru idealurile
sale – Claus Schenk Graf von Stauffenberg pare a fi eroul perfect.
Atentatul generalilor eşuat împotriva lui Hitler a uşurat
conştiinţa multor germani, dovedind existenţa unei rezistenţe
patriotice. Alte grupări de rezistenţă,comunişti sau creştini, au
avut mai multe dificultăţi în câştigarea recunoaşterii acţiunilor
lor. Stauffenberg se potrivea atât de bine în ipostaza eroului,
încât povestea lui a fost transpusă deja în anii 50 de mai multe
ori pe peliculă – chiar şi în zilele noastre, precum se poate vedea
în filmul lui Bryan Singer “Valkyrie” (USA 2008) cu Tom
Cruise.
Regizorul Falk Harnack (1913-1991) a abordat subiectul în mod
aproape documentar. Nu numai din cauza aceasta “20 iulie” esteo
operă deosebită a cinematografiei germane din anii 50. Harnack,
însuşi activ în rezistenţa împotriva lui Hitler, a utilizat în
cercetarea sa contactele sale excelente cu foştii luptători din
rezistenţă. Astfel a reuşit să realizeze primul film eroic de după
război, într-o perioadă în care eroismul german invoca amintiri
negative.
ora 19 - Prelegere prof. Josef Johannes Schmid (Universitatea
din Mainz): „Filmul eroic german – premisa istorică şi perspectiva
contemporană a unui gen classic”