Actual

Fokus

26 mai 2013, ora 17.00

Casa Tranzit

Evanghelia după Kafka


 

Evenimentul nu va mai avea loc din motive medicale.

 

 

Va citi: Gregorij H. von Leïtis

Concept şi discurs introductiv: Michael Lahr

În povestirile lui, Kafka (1883 – 1924) depăşeşte lumea probabilului, pentru a înţelege lumea reală mai bine. Protagoniştii operelor lui stau, adesea, neputincioşi în faţa unor forţe anonime, sunt prinşi într-un labirint fără ieşire. Teama, eşecul şi aspiraţia zadarnică sunt temele sale principale. În calitate de maestru al absurdului, descrie clar şi cu luciditate întâmplările fantastice şi îl poartă pe cititor spre graniţele gândirii umane. Marile schimbări ale secolului XX sunt expuse în opera lui Kafka aproape într-o manieră vizionară. Ca niciun alt scriitor, Franz Kafka conferă o astfel de expresivitate omului modern, încât numele lui devine sinonim cu existenţa modernă: „kafkaesc” numim astăzi o situaţie care se sustrage interpretărilor din politică, psihologie şi sociologie.

Texte din povestirile, scrisorile, jurnalele şi aforismele lui Kafka alcătuiesc colaje lirice. Michael Lahr va prezenta în discursul său introductiv conceptul reprezentaţiei artistice, în care Gregorij von Leïtis va recita cu profunzime şi forţă artistică colajele după Kafka.

 

Gregorij H. von Leïtis, fondator şi director al Elysium, lucrează de mai bine de 40 de ani la diferite teatre din Europa şi SUA. Pentru meritele sale pentru promovarea toleranţei între popoare prin mijloace artistice, el a primit Ordinul de merit al Republicii Federale Germania Crucea de Merit Clasa I. În anul 1985 a fost prima persoană non-americană care a primit premiul  New York Theatre Club Prize.