Actual

Fokus

05 noiembrie 2019, ora 19.00 - 22 noiembrie 2019, ora 22.00

Diverse locații

Festivalul Mozart


La mai bine de 200 de ani de la moartea sa, operele marelui compozitor Wolfgang Amadeus Mozart reușesc să încânte un public numeros. În același timp, Mozart reprezintă o provocare pentru maeștrii muzicii, oferindu-le fie o sursă de inspirație, fie o oportunitate de a căuta noi forme contemporane de interpretare muzicală a renumitelor opere. Festivalul Mozart din Cluj-Napoca se adresează ambelor grupuri țintă, aducând împreună elita muzicală locală și cunoscuți artiști internaționali care, prin diferite concerte, concursuri și simpozioane, îi aduc un omagiu artistului. Centrul Cultural German din Cluj-Napoca a susținut în ultimii ani această inițiativă și are bucuria de a fi partener și la a 29-a ediție a festivalului, prin participarea invitaților germani: pianistul Gottlieb Wallisch, din 2016 profesor la Universitatea de Arte din Berlin, va susține pe 18 noiembrie un concert cu opere de Mozart, Beethoven și Schubert urmat, pe 20 noiembrie, de pianista originară din Köln, Karola Theill, care îl va însoți pe baritonul Cosmin Sime în interpretarea mai multor lieduri de Mozart și Schubert.

Mai multe informații despre program:

http://www.mozart-romania.ro/festival/program/

 

Detalii privind concertele invitaților germani:

 

18 noiembrie, ora 19:00

Sala Studio a Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima”

Recital de pian și fortepiano ‒ Gottlieb Wallisch


În program:

  • Wolfgang Amadeus Mozart ‒ Fantezia în do minor, 475
  • Ludwig van Beethoven ‒ Fantezia în Si major, 77
  • Franz Schubert ‒ Sonata în La major, 959 (I. Allegro ‒ II. Andantino ‒ III. Scherzo. Allegro vivace – Trio ‒ IV. Rondo. Allegretto – Presto)

 

20 noiembrie, ora 19:00

Sala Studio a Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima”

Recital de lied „Călătorie de iarnă”

Cosmin Sime bariton

Karola Theill ‒ pian

 

În program:

  • Wolfgang Amadeus Mozart ‒ Lied zur Gesellenreise (J.F.v.Ratschky) KV 468
  • Wolfgang Amadeus Mozart ‒ Lied der Freiheit (J.A.Blumauer) KV 506
  • Wolfgang Amadeus Mozart ‒ Das Lied der Trennung (E.K.Schmidt) KV 519
  • Franz Schubert ‒ Winterreise (W.Müller) D 911