Actual

Fokus

14 noiembrie 2007, ora 19.00

Sibiu: Teatrul Gong (str. A. Odobescu 4)

Film mut cu acompaniament live: Tabu - (SUA 1931); R: Friedrich Wilhelm Murnau


 

 

Tabu - (SUA 1931); 81 min.

Regia: Friedrich Wilhelm Murnau; Cu: Anne Chevalier, Matahi,

Hitu

 

Inserturi în limba engleză

 

Acompaniament live : Trio Contraste (România)

Reri şi Matahi, un cuplu de tineri îndrăgostiţi, trăiesc

fericiţi pe o insula din Marea Sudului. Când Reri este însă smulsă

brusc din reveriile tinereţii şi aleasă să devină mare preoteasă

devine tabu pentru toţi bărbaţii şi trebuie să-l părăsească pe

Matahi. Cei doi îndrăgostiţi se opun tradiţiei şi decid să fugă.

Ajung pe o altă insulă unde Matahi lucrează ca şi căutător de

perle. Însă şi acolo cei doi tineri sunt descoperiţi. Pentru a

salva viaţa lui Matahi, Reri se urcă de bună voie în barca care

venise să o recupereze pe fugară. Matahi încearcă să ajungă barca

din urmă, dar moare înecat.

„Tabu“, renumita melodramă a lui Friedrich Wilhelm Murnau, a

fost filmată în locaţii originale din Pacific. Acest ultim film al

cunoscutului regizor german, realizat împreună cu cameramanul

Robert Flaherty, s-a impus ca o neobişnuită mixtură poetică de film

artistic şi studiu etnografic. Înainte de premiera filmului însă,

Murnau a decedat în urma unui accident de maşină, în data de 11

martie 1930.

“Murnau şi-a finanţat singur acest film şi nu a dorit să

folosească o muzică tipică Hollywoodului din acea vreme. Filmul a

fost premiat post-mortem, după ce a fost cumpărat de Paramount.

Muzica a fost scrisă atunci de Wolf Riesenfeld. În 1988 a avut

loc noua premieră cu o muzică nouă, scrisă de mine şi interpretată

de Ansamblul Modern, în cadrul Festivalului Filmului Mut de la Alte

Oper Frankfurt. Mai mult de 30 de ansambluri au introdus de atunci

acest film în repertoriul lor. Noua variantă prezentată de Trio

Contraste este o surpriză graţie faptului că, datorită

binecunoscutei capacităţi a lui Sorin Petrescu şi a colegilor săi,

nu se pierde, după părerea mea, nimic din vibraţia sonoră plănuită

iniţial... un cadou de neuitat pentru mine şi pentru toţi cei care

au ocazia să vadă acest film minunat-„Tabu ».

(Violeta Dinescu – compozitor)

 

 

Trio Contraste - Filarmonica "Banatul“ Timişoara

(Rom

 

ânia)

 

Ion Bogdan Ştefănescu (flaut), Sorin Petrescu (pian), Doru

Roman (percuţie)

Invitat:

Dorin Cuibariu

 - (clarinet, saxofon)

Ansamblul a fost înfiinţat în 1986, an în care a şi obţinut

Premiul Uniunii Compozitorilor din România. În anul 1990 le este

decernat

Stipendienpreis la Darmstadt - Germania. Trio Contraste

participă de-a lungul anilor la festivaluri cunoscute precum:

Est – Vest - Amsterdam (1991);

Contemporary Music Festival - Huddersfield (1993);

Nueva

Musica - Bogota (1993);

Musicarama - Hong- Kong (1995);

Piano

Plus Festival - Bamberg şi

Zeit für Neue Musik - Bayreuth (2001). Trio-ul concerteazã

în România, în diverse centre muzicale, şi este invitat permanent

la

Sãptãmâna Internaţionalã a Muzicii Noi, (festival ce se

desfăşoară anual la Bucureşti, în luna mai) şi are trei participări

la Festivalul Internaţional "George Enescu"- Bucureşti. În

străinătate a concertat până în prezent în următoarele ţări:

Germania (Berlin - Pankower Rauthaus, Aachen - Klangbrücke,

Heidelberg - Stadtbücherei, Universitatea din Oldenburg, Mannheim -

Reis Museum, Osnabrück, Baden-Baden, Karlsruhe, Kassel, Offenbach,

Erfurt), Olanda, Luxemburg, Ungaria, Elveţia, Franţa, Danemarca,

Austria, China, Taiwan. Trio-ului i-au fost dedicate lucrări de

către toţi compozitorii români importanţi: Anatol Vieru, Aurel

Stroe, Myriam Marbé, Ştefan Niculescu, Nicolae Brânduş, Octavian

Nemescu, Doina Rotaru, Violeta Dinescu, Dan Dediu, George Balint

etc. Ansamblul are înregistrări pe CD, DVD şi la Radio.