Actual

Fokus

13 decembrie 2019, ora 20.00 - 13 decembrie 2019, ora 23.00

Gazette - Str. Călărașilor 1

Mark Reeder [DE] & Rodion G.A. [RO]


Mark Reeder [DE]
În Berlinul de Est petrecerile ilegale de punk-rock au rămas printre momentele iconice ale perioadei comuniste. Mark Reeder – fost reprezentant al Factory Records, a fost unul dintre promotorii muzicii post-punk și techno din Berlin. Cunoscut pentru filmul „B-Movie: Lust and Sound in West Berlin, Mark Reeder este o personalitate marcantă a scenei muzicale underground care a rămas ca un mijloc de comunicare între Berlinul de Est și de Vest.
După căderea zidului, Berlinul a trăit unificarea și pe ringul de dans. Ultimul album al artistului – „Mauerstadt” (2017) chiar dacă nu se autointitulează drept un album conceptual, are la bază ideea construirii și dărâmării de ziduri atât în trecut cât și în prezent.

Rodion G.A. [RO]
Cunoscut drept „părintele muzicii electronice românești”, Rodion Ladislau Roșca a compus, în anii `70 și `80 ai regimului comunist, unele dintre cele mai inovative melodii utilizând un magnetofon Tesla B 90, prin supraimprimări succesive, fără niciun sintetizator. Casetele prăfuite au fost readuse la viață în ultimii ani iar muzica ascunsă pe benzile magnetice redă sunetul brut cu tente rock și psihedelic, ca un protest la îngrădirea culturală din comunism.
Despre proiectul artistului înființat în 1977– Rodion G.A., se pot spun multe, însă mai grăitoare e muzica lui. Pasiunea acestuia pentru compoziția futuristică și experiment a cucerit atât publicul generației vechi cât și publicul tânăr.

Vineri, 13 decembrie 2019, vă așteptăm de la ora 20:00 în Gazette la un DJ-set inspirat de avangarda muzicală care a luat naștere în perioada comunistă și a continuat să se manifeste excentric, autentic, cu beat-uri puternice până în prezet: Mark Reeder [DE] & Rodion G.A. [RO]!

Intrarea este liberă.