Actual

Fokus

26 februarie 2015, ora 17.00 - 22 martie 2015, ora 17.00

Casa TIFF, str. Universitatii 6

Pentru o democraţie activă – împotriva extremismului de dreapta!


VERNISAJ: 26 februarie 2015, ora 18, la Casa TIFF
În prezența lui Cristian Chiscop, coordonator Program, Friedrich-Ebert-Stiftung Romania. După cuvântul de salut, va fi proiectat filmul ”Die Welle” (Regie: Alex Grasshoff, 1981, în limba engleză).

Expoziția „Pentru o democraţie activă – împotriva extremismului de dreapta!“ informează asupra formelor pe care extremismul de dreapta le îmbracă și asupra pericolului direct pe care îl reprezintă pentru fiecare cetățean și pentru societate în ansamblu. În același timp, încurajează cetățenii români să se implice în sprijinul democrației și al drepturilor omului.

Prin intermediul a 17 panouri mobile, sunt exemplificate pericolele determinate de extremismul de dreapta și amenințarea la adresa democrației și demnității omului. Acestea tratează întrebări precum: ce este democrația și cum o putem trăi? De ce este extremismul de dreapta atât de periculos? Care sunt instrumentele prin care extrema dreaptă pătrunde în spațiul privat al tinerilor și prin ce metode câștigă adepți și simpatizanți?

Expoziția se adresează adulților și tinerilor peste 14 ani și poate fi vizitată în perioada 26.02 – 22.03.2015, în următoarele locații din Cluj-Napoca:

26.02 - 04.03.2015: Casa TIFF
05 – 08.03.2015: Muzeul de Artă
09 – 13.03.2015: Centrul Cultural German Cluj-Napoca
16 – 22.03.2015: Cinema Mărăști

O expoziție a Friedrich-Ebert-Stiftung România și Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, în colaborare cu Centrul Cultural German Cluj-Napoca.