Actual

Fokus

16 iulie 2020, ora 18.00 - 16 iulie 2020, ora 19.00

online

Rendezvous cu fotograful Miron Zownir


Rendevous@Goethe este noul eveniment online al Goethe-Institut Bucuresti, care aduce împreună, săptămânal, oameni de cultură germani, români și europeni, pentru a ne împărtăși soluțiile lor creative în contextul situației actuale. În cadrul acestei serii, îl vom întâlni pe fotograful german Miron Zownir. Cunoscut pentru fotografia drastică, uneori provocatoare a comunităților marginalizate, Zownir a vizitat în 2018 mai multe ghetouri rome din România. Expoziția rezultată, intitulată „Romania Raw”, urma să fie vernisată la Cluj în primăvara anului 2020, dar a fost amânată din cauza pandemiei Covid-19.

 

Moderatorul acestui episod este Ingo Tegge, directorul Centrului Cultural German  din Cluj-Napoca. Puteți urmări conversația live pe Centrul Cultural German Cluj-Napoca și Goethe-Institut Bucuresti, joi, 16 iulie, de la ora 18:00. Interacțiunea este importantă pentru noi: privitorii pot pune întrebări live, în secțiunea Facebook Comments!

 

Discuția va avea loc în limba engleză.

 

Miron Zownir (* 1953 la Karlsruhe) locuiește în Berlin. Primele expoziții de fotografie le-a avut în anii 1980 în New York, orașul în care locuia  Zownir în acea perioadă. Subiectul central al activității sale fotografice îl reprezintă formele extreme și neobișnuite ale condiției umane. Prin imaginile sale cu oameni de la periferiile societății a devenit recunoscut la nivel internațional – autorul american Terry Southern numindu-l „Poet of Radical Photography”. Pe lângă fotografie, Miron Zownir se dedică, de asemenea, cu succes, filmului și a publicat mai multe romane polițiste.

www.mironzownir.com