Actual

Fokus

12 noiembrie 2011, ora 18.00

Cinema Arta (str. Universitatii, nr.3)

The Work of Pina Bausch


Robert Sturm a fost ani la rând unul dintre cei mai apropiaţi colegi ai Pinei Bausch. În calitate de director artistic al teatrului „Pina Bausch” va prezenta munca Pinei Bausch şi alături de aceasta şi opera marii coreografe foarte detaliat şi personal, prin poze şi înregistrări video.


Robert Sturm s-a născut în anul 1965, într-o familie de actori din Dresda. Cererea sa de a părăsi Republica Democrată Germană a fost refuzată şi a atras după sine şi interdicţia de a studia. În schimb a primit un post de tehnician de sunet. La începutul lui 1989 reuşeşte să emigreze în vest şi îşi începe la Köln studiul la Facultatea de Teatru, Film şi Televiziune, Filosofie şi Politică Internaţională. Încă înainte de terminarea studiului, în 1993, îl angajează regizorul român Vlad Mugur, care pe atunci trăia la München, ca şi asistent de regie pentru o producţie la Teatrul Naţional din Budapesta. Sturm rămâne şase ani în Ungaria, timp în care lucrează ca şi asistent de regie şi secretar literar la nou-înfiinţatul Teatru al Artiştilor şi ca regizor la Teatrul Szigligeti din Szolnok, la Teatrul de Cameră şi la Teatrul Nou din Budapesta.
În anul 1999, cu prilejul unor cercetări pe care le făcea Pina Bausch împreună cu dansatorii ei în Ungaria pentru producţia germano-maghiară “Wiesenland”, începe colaborarea cu Robert Sturm. El cunoştea deja opera Pinei Bausch şi era impresionat de sinceritatea absolută, de vigoarea emoţională a operelor ei şi de sentimentul de libertate în momente de maximă precizie. Descria aceste opere ca fiind “mai reale decât viaţa însăşi”. După convorbiri îndelungate cu Pina Bausch, a urmat în anul 2000 angajarea definitivă a lui Sturm ca şi asistent al coregrafei. În funcţie de producţie, el a colaborat cu Helena Pikon, Barbara Hampel, Thusnelda Mercy, Benedicte Billiet si Daphnis Kokkinos. Din această colaborare strânsă rezultă astăzi multe din piesele actuale.
Şocul a fost mare, cand în iunie 2009, în mod subit, moare Pina Bausch. Sarcina şi responsabilitatea de a continua munca coregrafei rămâne în mâinile lui Robert Sturm şi ale lui Dominique Mercy, un dansator de primă mână al ansamblului de teatru-dans. Încurajările au venit din întreaga lume, nu doar din Wuppertal, unde îşi desfăşura artista activitatea. Totuşi, el este conştient cât de grea este atingerea calităţii fără “ochiul critic” al Pinei Bausch.