Actual

Fokus

06 decembrie 2017, ora 20.00

Charlie Upstairs (Piața Muzeului)

Alexandra Lehmler Quartett


La începutul lunii decembrie Centrul Cultural German vă invită la deja tradiționalul concert de Crăciun. Anul acesta îi avem drept invitați pe cei de la Alexandra Lehmler Quartett, o recunoscută trupă de jazz din sud-vestul Germaniei. Saxofonista din Mannheim, Alexandra Lehmler, a înființat propria ei trupă în anul 2000 iar în 2012 au concertat pentru prima oară în România. Pentru calitățile sale de muzician și pentru aportul adus jazz-ului, Lehmler a fost distinsă în anul 2014 cu premiul pentru jazz al landului Baden-Württemberg. Alături de muzicienii consacrați din Alexandra Lehmler Quartett, ea interpretează compoziții proprii, caracterizate de un sound modern, intens și energic, completate de notele personale ale colegilor din cvartet. Astfel reușesc sa creeze o atmosferă uneori mai rock, alteori clasică sau marcată de elemente ale muzicii lumii.

 

Alexandra Lehmler: saxofon

Claus Kießelbach: vibrafon

Matthias Debus: contabas

Daniel Mudrac: percuție